Copilul tău NU este o monedă de schimb!

Traumatizant pentru un copil, este când propriul său părinte se folosește de el, se folosește de el pe post de monedă de schimb. În cele mai multe cazuri, ele, mamele se folosesc de copil ca să-l pedepsească pe el, tatăl, fie că mai sunt sau nu parte din același cămin. De câte ori nu am văzut discuții de genul în care tatăl impunea o regulă și mama nu o respecta tocmai pentru a-i arăta lui puterea ei asupra copilului, dar și invers este perfect valabilă reciproca.

Frustrările și neajunsurile, neîmplinirea sau lipsa afecțiunii din cuplu nu trebuie să se răsfrângă asupra comorilor noastre, copiii noștri. Scriu acest text cu precădere adresându-mă vouă femeilor, mamelor, căci îmi este mai ușor să mă adresez vouă, pentru că am trait și eu diverse situații, unele poate similar. Am ceva experiență in spate încât să îmi pot exprima părerea, nu să dau verdicte și nici să judec.

 

Dragele mele, și eu sunt o femeie care a divorțat. În urmă cu 14 ani, a fost alegerea, pentru că am ajuns la concluzia că doream altceva pentru mine în primul rând, am înțeles că nu mai mergeam în aceeași direcție. Sunt o femeie care a fost pusă să semneze un document la notariat prin care renunța la multe, la foarte multe, aproape tot, după 11 ani, efectiv a fost o negociere iar miza – erau fetele versus bunurile materiale. Și am semnat, și am ales, ca să nu fiu târâtă prin tribunal pentru custodia celor două fete. Că am procedat bine sau nu, nu știu, însă așa am simțit atunci, așa am ales să procedez și mi-am asumat asta. Cu toate acestea, fetele mele și-au petrecut vacanțele atât timp cât au dorit, împreună cu tatăl lor, deși în hotărârea de divorț, el nu a avut nici o zi de custodie sau program cu ele, pentru că nu a solicitat, nu a avut pretenția, atâta timp cât hartiile de troc, au fost semnate. 🙂 Cu toate acestea, fetele mele nu m-au auzit vorbindu-l urât pe tată indiferent de relația și tensiunile dintre noi, asta pentru că nu am vrut să le fac lor rău, nu lui. Aș fi trecut cu mașina peste el în multe momente :),  pentru toată suferința pe care mi-a pricinuit-o, pentru nopțile nedormite, pentru toate momentele de neajunsuri, dar… am ales să fiu #altfel. În ziua de astăzi este la îndemâna tuturor să facă rau și a devenit un lux să faci bine și să fii bun.

40f9c6f69026f1bd37c05a71e848130a_when-your-kids-marriage-is-failing-580x326_featuredImage

Cea mai la ușoară cale de a-l taxa pe celălalt parinte, este de a-l șicana cu tot ce ține de copil, fie că vorbim de pensie alimentară, (apropo eu primesc 75 lei/ lună de copil :)), fie că vorbim de timp petrecut împreună etc.

Dacă aveți impresia că îi faceți celuilalt rău, jucând bambilici cu propriul copil, cu drepturile lui, atunci sunteți într-o eroare gravă. Conflictele dintre parinți nu ar trebui să se răsfrângă asupra celor mici, de aceea noi suntem adulți și ei nu, ca noi să gândim de două ori inainte de a acționa. Să ne folosim de ceea ce D-zeu ne-a dat în plus față de ce le-a dat dobitoacelor, cum spune o vorbă veche,  și anume – DISCERNĂMÂNT. Avem discernământ să alegem, să nu ne lăsăm mânați de instictele primare și să alegem să facem bine, mai ales când vine vorba de propriul tău copil. Primul instinct mai ales al unei mame, este acela de a-și proteja odrasla, dar cred că în primul rând el trebuie protejat de furia dintre părinți.

 

Fighting-With-Your-Partner

 

Din păcate cei mai multi părinți, în momentul în care se despart, uită că se despart ei între ei, ca soț și soție, dar din calitatea de parinte nu poți sau în fine, nu ar trebui să renunți, să demisionezi niciodată. Nu ai dreptul să îi ceri tu celuilalt, să îi impui sau sa îi îngrădești accesul la copilul lui, indiferent cât te-a rănit pe tine, rezolvă-ți problemele dar nu folosindu-te de copil ca și marjă de negociere.

Zic mereu că motto-ul meu în viață a fost și este : ”Ce ție nu îți place, altuia nu îi face”. Eu am încercat să mă gandesc că, așa cum mie îmi este dor, așa poate și celuilalt îi este dor de copilul lui, al nostru, căci copilul este rezultatul unirii dintre doi indivizi, un lucru pe care ni l-am asumat la un moment.  După divorț sau despărțire, copilul rămâne tot al nostru, nu al meu sau al lui. 🙂

Intervine apoi situația în care unii au impresia greșită, că dacă plătesc o pensie alimentară nu mai trebuie să facă nimic. Total greșit, căci copilul are nevoie de prezența parintilor în viața lor, de comunicarea cu ei, de suport, de timp petrecut împreună cu fiecare dintre ei și mai ales de iubire din partea celor doi. Copilul vine din iubire, în momentul în care el a fost conceput, a fost dorință, a fost iubire, așa ar trebui să fie ipotetic :), iat atunci, copilul trebuie să trăiască în continuare cu iubirea de la ambii părinti, chiar dacă ei nu se mai iubesc între ei.

 

Da știu, știu ce o sa ziceti… cresc ei și așa, și e cât se poate de normal. Da, și fetele mele au crescut, una are 20 de ani și cealaltă 17 ani, dar uneori mă întreb ce o fi în sufletul lor?! Atât de adânc nu am reușit niciodată să intru, și deși avem o relație frumoasă, am avut și noi momentele noastre de UP & Down, iar de cele mai multe ori, datorate tocmai de ceea ce scriu, de incapacitatea și impotența mentală și emoțională a celuilalt. 🙂 Am încercat să vad interesul lor și să înțeleg că, până la vârsta majoratului mai ales, am o datorie să fac tot ce îmi stă în putință să le fie bine.

Din păcate am încercat ani la rand, să fiu și mamă și tată, am încercat să suplinesc prezența tatălui care cu timpul s-a retras din viața lor, a fost alegerea lui și eu am respectat-o. Sugrumându-mi încet și sigur feminitatea, luându-mi mai mult prerogativele de bărbat în casă, de suport și de forță, am uitat să mai fiu femeie pentru omul de lângă mine poate, dar mai ales, să fiu femeie pentru mine însămi, am uitat de mine.

 

Acum, după atâția ani, încerc să creez și să țin în echilibru cele două elemente din mine : feminitatea și masculinitatea. Lucrez cu mine să le fac să se completeze și să nu mai fie într-o competiție. Încerc să mă echilibrez eu cu mine, ca mai apoi să am echilibru și în cadrul familiei mele, iar ceea ce văd fetele mele, să fie un real exemplu sănătos pentru ele.

 

Timpul, bunul de el, chiar este cel mai bun sfetnic, el ne arată odată cu trecerea lui, adevaratele valențe ale oamenilor, le dă jos maștile, îi dezbracă de caractere și îi lasă așa … în fundul gol, așa cum trebuie să îi vezi. 🙂 Uneori vedem ce ne place, din pacate poate de cele mai multe ori ce nu ne place. Ce avem de făcut? Să alegem … și indiferent ce alegem, trebuie să ne asumăm și să defilăm mai departe cu asta, fără să dăm vină pe absolut nimeni pentru ceea ce NOI alegem.

 

Nu vă mai folosiți de acei omuleți mici ca să câștigați un razboi cu el sau cu ea. Nu veți câștiga nici un război, veți crea pe termen lung un război cu omulețul mic care se va face mare, și credeți-mă când ajunge mare, vede, înțelege, gândește, analizează, simte și mai ales…. nu uită.

Fiecare este responsabil pentru faptele lui și nu acolo, cum am fost crescuți noi și învățați de Biserică, că dincolo te așteaptă Iadul sau Raiul… nu nu, lucrurile se întâmplă și se consumă fix aici.

Cine seamănă vânt va culege furtună. Alegeți ce semănați ca să culegeți roade frumoase iar peste ani, să vă uitați cu drag la odraslele voastre iar ei cu drag si respect la voi.

 

 

Scriu toate acestea nu din carți citite, nu din articole postate de alții sau că este în trend nu știu ce subiect, eu scriu toate astea din experiența mea. Văd prea multe, mult prea multe familii care se destramă și nu sunt în stare să fie BUNI pentru copiilor măcar, dacă pentru altceva nu. Sunt convinsă că am greșit și eu în viața asta, nu sunt un om perfect… dar important este să te trezești și să înveți ceva din greșelile tale. Lamentarile și scuzele că X sau Y ne-a facut aia sau ailaltă, nu ne ajută cu nimic, vom rămâne acolo jos atunci, fix unde este și celălalt.

 

Copiii noștri merită exemple bune în casă, căci din păcate în societate,  exemplele pe care le văd nu sunt tocmai cele mai potrivite. Așa cum vă creșteți copilul, așa cum reușiți să gestionați relația cu el, așa va fi și rezultatul adultului pe care îl veți regăsi în societate peste ani.

 

Ceea ce vede copilul acasă, în familia unită în care s-a nascut ori în familiile celor doi părinți dacă aceștia sunt despărțiți, se va imprima în comportamentul lui și felul lui de a fi ca individ în propria lui familie, ca soț/soție sau parinte pentru propriul lui copil.

 

Gândiți-vă bine și întrebați-vă cum vă doriți să arate copilul vostru ca adult, apoi încercați să faceți lucrurile în direcția în care el să crească și să se dezvolte sănătos și mai ales, echilibrat emoțional. Afară din casă, dincolo de ușa ta, fie ca este ușa de la mama sau de la tata, sau de la voi ca familie, știm cu toții că nu îl așteaptă o lume cu brațele deschise, de cele mai multe ori, afară este o adevărată junglă… îi va fi destul de greu să răzbată, oferiți-i acasă echilibru, înțelegere, liniște, armonie și iubire.

 

Analizați de 2 ori înainte de a întreprinde ceva împotriva celuilalt părinte folosindu-vă de copil. Folosiți-vă de argumente, de mintea voastră, de orice vreți… dar nu implicați copilul în disputele voastre de adulți. Nu e o dispută echitabilă…. El este doar un copil iar voi cei care l-ați adus pe lume, ADULTII, PĂRINȚII.

 

 

Chiar daca ați dat greș ca și cuplu, nu dați greș ca și parinți.

sursă foto : momjunction.com , grandparents.com , she knows.com

 

1

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *