NU cred în iubire necondiționată

Pff…. Ce topic mi-am ales și eu ?! Dubios la prima vedere, pentru că orice părere aș avea, îmi vor sări unii sau alții în cap :))). Asta pentru că este un trend, și toți suntem prea luminați și prea conectați la energii de tot felul, și citim dar nu digerăm, ascultăm dar nu experimentăm, ne dăm cu părerea fără să analizăm.

Fiecare om, are dreptul la o părere, deci iaca voi avea și eu o părere despre acest subiect.

Sunt un om care crede, care iubește, care a învățat și învață, care a căzut de n-ori, căruia i-a fost foame, care a mers cu S-classe dar care a fost și în postura de nu a avea nici bani de un sandwich, care a explicat copiilor când au fost perioade grele, care a făcut sacrificii, care a urât, care a înjurat și s-a certat cu Dumnezeu, care a întrebat de mii de ori : De ce? … sunt un om care la 41 de ani, a înțeles ce e important ACUM, care după toate astea, a iertat, a acceptat și s-a detașat de multe, un om care înghite dar numai după ce mestecă, iar apoi, întotdeauna digeră :).

 

Ideea este una aparent simplă: eu nu am întâlnit până acum, un om, care să iubească necondiționat. Eu scriu în numele meu, părerile și concluziile mele în urma unor experiențe, trăite de mine, trăite de oameni dragi din jurul meu…..

Există o excepție, iar acea excepție este Isus, însă nu știu pe nimeni din anturajul meu, sau dintre cunoscuții mei, să-L fi întâlnit în persoană. Mă voi lua însă după ceva care uneori face tare bine : ”crede și nu cerceta” și mai am eu o vorbă: ”ce nu știu, nu îmi face rău” 🙂 și atunci nu voi pune la îndoială ca Isus, a iubit și ne-a iubit pe noi, necondiționat, dar vorba cuiva…. și uite unde a ajuns (mai facem haz de necaz, căci asta ne face să nu ne ducem pe câmpii).

Nu este superficialitate, este o formă inteligentă de protecție, pe care la 41 de ani, îmi permit să mi-o pun, căci uneori obosești de la câtă m…e îți iei, în general de la cei foarte apropiați așa cum bine știm cu toții, că eu cred că ne-a venit rândul la toți, iar dacă nu v-a venit rândul…va veni :), căci se pare că așa ne ridicăm, căzând întâi.

Trecând peste asta, pentru că tot aud de această ”iubire necondiționată”, nu m-am putut abține să nu aștern 2-3 rânduri.

 

Consider că sunt un om normal, care nu a exagerat în viață cu nimic. Nu am cunoscut excesele, decât uneori de zel și la care am renunțat că nu mi-au adus nimic bun, decât o alimentare inutilă a EGO-ului care era și așa destul de mare, cocoțat undeva sus de nici eu nu mai ajungeam :).

Cred cu tărie în iubire, în miracolele ei, că este ceea ce ne motivează, ne face să întinerim, să zâmbim ca niște imebicili în fața ecranului de la telefon atunci când ”el” sau ”ea”, ne trimit un mesaj sau o poză drăguță, când suntem luați în brațe și privirea ni se pierde tâmp în privirea celuilalt, când după ani, te alintă și scoate ce este mai frumos din tine, când te sărută dimineața chiar dacă nu te-ai spălat pe dinți, sau când îți scrie sau îți spune că îi este dor sau că te adoră, chiar dacă ești în bucătărie cu oala de ciorbă și miroși a ceapă și prăjeală….sau tu îi spui lui: ”iubire te ador”, iar el este pe o scară transpirat și schimbă stângaci un bec …. :)….iubirea este aceea poveste frumoasă, după ce copilași ne pleacă la casele lor iar tu rămâi cu el/ea, și ai ce să îți povestești, ai motive să râzi, ai motive să te bucuri, ai motive să faci haz de necaz de firele albe pe care le ai pe la tâmple.

 

Nu cred în iubirea necondiționată… de fapt, ce este această iubire necondiționată? Căci se aplică și se discută despre ea cu referire în cea mai mare parte în relațiile de cuplu, punctual în relațiile dintre părinți și copii si de ce nu, în relațiile de prietenie reale, cu natura, divinitatea etc.

Căci dacă îți oferi ajutorul unui om pe care nu îl cunoști, despre care nu știi poate mai nimic, aceasta nu este ”iubire necondiționată”, este umanitatea din noi, este bunătatea necondiționată pe care o oferi unui om, aflat de cele mai multe ori într-o nevoie. Bunătatea necondiționată și iubirea necondiționată sunt două percepte diferite din punctul meu de vedere.

Ceea ce eu aștern aici, sunt părerile mele, rezultatul experiențelor mele însumate de viață, care m-au făcut să devin un OM bun, căci am ales acest drum, din care am învățat și tot mai învăț, care iubește viața, dar care nu iubește un alt om necondiționat, doar așa, indiferent ce, indiferent de felul în care este tratat și indiferent ce i se face. Iubim ”necondiționat”, până suntem mințiți, trădați, etc…. apoi intervine condiționarea, care este parte din noi, și care practic apare când ai sentimente. Da… atunci când simt pentru cineva ceva, nu sunt indiferentă la felul în care mă tratează, nu sunt indiferentă dacă îmi acordă sau nu atenție…. nu sunt indiferentă la ce îmi oferă. Nu am ochelari de cal și nici nu pot iubi pe cineva, dacă mă calcă în picioare… sunt și excepții, știm cu toții, care țin de religie, de obiceiuri din diverse zone ale lumii, etc….dar eu vorbesc de oamenii normali, ca mine și ca tine. Acum, eu cred că pot folosi acest cuvânt ”normal” , în ceea ce ne privește, căci dacă ne uităm în jur, o luăm așa ușor și fugim pe câmpii :). Și da, știu că relația de cuplu în sine este un compromis, mai mic sau mai mare, unde fiecare lasă de la el, este o condiționare 🙂

Totul în acest UNIVERS se bazează pe schimburi de energie.

Nu ai nevoie să pui ceva la loc, atunci când faci o faptă bună, o faci pur și simplu, fără să aștepți, fără să condiționezi….e altruism, e educație, e simplitate, e bunătate în starea ei pură.

Când iubești însă, lucrurile stau un pic altfel, iubirea este un schimb de energii, este chimie, este fizică, este anatomie, este psihologie, este cu ghem în stomac, cu nervi, cu lacrimi, cu bucurii, cu râsete, este ce vreți voi și cu ce vreți voi….dar nu suntem un perpetuum mobile, nu funcționăm la infinit iubind dacă nu suntem iubiți și cu atât mai mult, dacă suntem răniți. Ne hrănim cu alimente, cu apă, cu aer, cu soare și mai ales, cu iubire. Când iubești și ești iubit… nu îti mai trebuie nimic, trec zilele ca nebunele, știți cum e, nu???

Am specificat clar …când iubești și ești iubit, emani prin toți porii bucurie și stare de bine. Pielea îți lucește, ochii sunt vioi, ai energie să dărâmi munții. Când doar tu iubești, iar celălalt nu îți răspunde pe măsură, ceva îți ia toată energia, nu mai ai chef de nimic…. te consumi realmente, te stingi…până găsești acea energie să te ridici, să te vindeci și să te refaci. Unii se resemnează și îi vezi, sunt gri.. fără licăr în privire, mânați doar de: ”așa a fost să fie”, dar alții cred și nu își pierd speranța, ăștia sunt ăia încăpățânați și insistenți, care nu se mulțumesc cu ”așa a fost să fie” și luptă. Suntem OAMENI… simțim, simțim bucuria la fel de intens ca și durerea. Nu te poți ridica de la ”masa iubirii” și să spui: NEXT, căci nu suntem roboți.

 

Iubirea necondiționată este, sau cel puțin ar trebui să fie între părinți și copii. Și aici este discutabil subiectul, pentru că realitatea și viața ne demonstrează că reciproca iubirii necondiționate nu este aplicabilă și invers, copii nu își iubesc necondiționat părinții. Da… o să mă contraziceți… dar basic, asta este realitatea, crudă sau nu, este nevoie de ceva iar când acel ceva dispare, atunci iubitul/ iubita/ copilul nu te mai iubesc, uneori deloc, uneori nu atât cât te iubeau sau nu atât cât îți declarau/arătau, pentru că dispare satisfacerea nevoilor. La fel, avem și excepții… însă iubirea necondiționată este cu sens unic, de la părinți către copii. Uneori te și miri și auzi: ”băi dar câte le-a făcut Gigel și uite că ai lui tot îi sunt alături”… stă în natura noastră de părinți, este o genă aparte în AND-ul nostru, să îi iubim dar mai ales, să îi iertăm necondiționat.

Cred că cu trecerea timpului însă, când părinții ne îmbătrănesc, copiii ne cresc și se duc către cuiburile lor și nu mai depind de noi atât de mult, se întămplă acel fenomen, când ne îndreptăm atenția către cei care au nevoie mai multă de noi, de părinții noștri.

 

Cred că iubirea necondiționată mai ales în cuplu, nu există. Oricât este la modă, trendy și fancy să susținem asta, nu este așa, iar dacă există oameni care iubesc necondiționat un alt om, orice li s-ar face, jos pălăria….dar voi reveni atunci: ce este de fapt IUBIREA NECONDIȚIONATĂ??? O condiționăm fără să vrem și avem așteptări, pentru că avem nevoi.

Suntem datori să luptăm când iubim și credem în ceva, să comunicăm și să avem maturitatea să salvăm dacă avem ce și cu cine… dar să iubesc necondiționat că asta mă face mai cu moț și în trend cu anumite percepte la modă acum: Nu merci.

Eu ofer și vreau să primesc. Sunt realistă, altfel nu pot. Nu trăiesc pe un nor din vată de zahăr. Prefer să comunic și să găsesc alături de el calea, să spun ce vreau, să-mi spună ce vrea și să ne iubim, fără declarații declarative cu: te iubesc necondiționat și nu am așteptări. Este o Utopie de rahat în care nu cred.

Se face o confuzie maximă între a accepta și a îți asuma o relație/căsnicie chiar dacă nu îți convin multe, să le înghiți, să pleci capul, să taci că nu ai încotro(că asta consideri tu), ca să ajungi apoi la o anumită vârstă, să dai vina și să găsești anumite scuze pentru nefericrea ta.

Cine știe ce va fi la modă peste 20 de ani, cine știe ce guru se va trezi și va scoate niște cărți, filme, sau materiale prin care va fi la modă altceva….și faza cu iubirea necondiționată va fi ”fumată”.

Am minte să analizez, am suflet să simt, am ochi să văd, am experiențe și conștiință să pot înțelege multe, dar în același timp să fiu ancorată la realitatea zilelor pe care le trăim, unde totul este pe repede înainte și unde există întotdeauna acel : next. De ce? Din lipsă de profunzime, răbdare și comunicare.

 

Aleg să iubesc, aleg să cred în cuplu, în a construi… în a dărui, în a depăși momente poate mai neplăcute, înțeleg și accept că o relație implică și urcușuri și coborâșuri, înțeleg că viața e un joc pentru 2, dar nu o să înghit ”iubirea necondiționată”, nu are nimic de a face cu realitatea pe care o trăim și punct :). Nu trăim în Tibet, nu trăim înconjurați de o bulă de pozitiv, de frumos și de bun. Trăim într-o societate în care internetul înlocuiește multe, parcă mult prea multe… unde ”oferta” și ”alternativa” este mult mai la îndemână decât să clădești, să repari și să lupți.

 

IUBIREA NECONDIȚIONATĂ – între mit și realitate… realitatea este cea care ne trezește la primul eșec și prima dezamăgire mai mare. Că poate mergem mai departe, nu e necondiționare, este dependență și frica de singurătate de cele mai multe ori, și ne ascundem că e mai comond, și defilăm în spatele ”iubirii necondiționate”

Nu mă judecați prea aspru 🙂 …. este părerea mea #altfel despre o teorie, sunt un scorpion trecut prin viață, care a avut norocul să trăiască multe pe propria piele, să asculte și să observe atent și mai multe la cei din jur… dar să nu uităm, că în toate și în tot, există și excepții.

Nu cred în iubire necondiționată – dar cred în povești frumoase de iubire.

 

7
(Visited 705 times, 1 visits today)

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *