Nuremberg, orașul care mă face să revin în curând

Că îmi place să călătoresc nu e o noutate și cred că tuturor ne place asta…sau cel puțin așa e normal, să ne placă, altfel suntem defecți :)))

De data asta, la începutul lunii aprilie, am ales ca și destinație, Nuremberg, un orășel micuț, reprezentativ pentru una din cele mai frumoase zone din Germania, Bavaria, considerat al doilea oraș ca și mărime din Bavaria. Primele atesatări oficiale despre acest oraș, datează de la 1050. Nuremberg a fost considerat o buna perioada, capitala neoficiala a Imperiului Roman. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, Nuremberg, a fost unul din polii importanți a ceea ce se numește Era Germaniei Naziste. Cel mai important eveniment, despre care s-a scris și știe cred că toată lumea care a citit o carte sau care a trecut pe la școală, este renumitul proces de la Nuremberg, fapt pentru care a și rămas în istorie. După război, o parte din cei care au fost considerați vinovați pentru Holocaust, au fost aduși și judecați aici, procesul desfășurându-se în perioada 1945-1946. Tribunalul Internațional Militar, a fost constituit din judecători din Rusia (Uniunea Sovietică la acea vreme), Marea Britanie, Franța iar SUA a prezidat acest tribunal.

Lăsând la o parte aceste detalii din vremea războiului, orașul Nuremberg este un oraș cu o arhitectură superbă, unde a fost conservată extraordinar de bine de-a lungul timpului, moștenirea istorică, clădirile, pavajele din piatră, turnurile din oraș, podurile de piatră, catedralele în stil ghotic, restaurantele de la 1400 care sunt în perfectă stare și acum, constituind puternice puncte de atracție pentru turiști și de mândrie pentru locuitorii de aici. Este un oraș superb, m-am îndrăgostit la prima vedere, ok… nu este vălva și agitația tipică din Italia, cu oameni efervescenți, care vorbesc cu tot corpul și te agită într-un mod plăcut :)))…. nu este Franța romantică, dar este ceva aparte cu Germania asta, are ceva care mie îmi place foarte mult, cu care eu mă regăsesc, poate că unul din motive să fie că în originile mele, străbunicii din partea mamei mele erau de neam germanic, din fostul imperiu austro-ungar, nu știu… dar e clar că îmi place.

Este un oraș plin de restaurante vechi, terase și locații superbe de luat masa sau servit o cafea. Nu poți rata dacă ajungi aici, celebrii covrigi Bavarezi, cârnații lor și musai berea :). O masă cu felul 1, felul 2 și eventual un desert costa cam 25euro iar un mic dejun tip bufet suedez, undeva la 10euro… ce e drept, că după mic dejun, era foarte greu să mai mănânci ceva în urmatoarele cel puțin 4-5 ore. Ce e clar pentru mine și îi înțeleg perfect pe nemți că vin și se distrează în cluburile de la noi, e că la ei, nu prea există așa ceva, nu ca la noi…adică am fost în niște cluburi, dar erau ceva la nivelul anilor 1995 de la noi… :))) dar doar în ceea ce priveste cluburile de noapte, ori nu le-am nimerit noi pe cele care trebuie. Important e că a fost oricum amuzant, a fost o experiență frumoasă, e clar că nu mai este Germania de acum 10 ani, acum este un mix de culturi, de italieni, bulgari, turci, greci și alte popoare arabe… ai noștri sunt prezenți însa cu siguranța, mai ales în fața fiecarei catedrale și nu ca să facă curat :))) ci cerșind, cred ca, aceasta ”ocupație”, este adjudecată de ai noștri confrați țigani pe plan extern. Am întâlnit și destui români care locuiesc acolo de peste 20 de ani, cu familii, cu joburi, cu case și proprietăți, foarte respectați de comunitatea locală.  Să nu uităm de celebrii cântăreți de la colțurile de străzi, care au un acordeon și eventual un patruped lângă pentru impresia artistică :)).

Un oraș pe care vi-l recomand cu drag să-l vizitați, recunosc că nu am folosit mijloacele de transport în comun, excepție făcând metroul la care am apelat și care ne-a lasat fix la intrarea în aeroprot, costul unui bilet fiind de 3euro :). Am mers foarte mult pe jos, este superb orașul, ai ce vizita, ai ce vedea…e păcat să nu îți încânți ochii.

Fotografiile sunt făcute cu telefonul meu, deci nu mă înjurați pentru calitate 🙂

FullSizeRenderFullSizeRenderFullSizeRenderFullSizeRenderFullSizeRenderFullSizeRenderFullSizeRenderFullSizeRenderIMG_4395FullSizeRenderIMG_4421FullSizeRender

 

 

 

0

Leave A Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *